În articolul de azi vei afla:
- ce este transformarea și cum o trăim în interior și în viața cotidiană
- cum percepția asupra schimbării o formăm încă din pântec și primii ani de viată
- ce din noi se opune transformării
- întrebări de reflecție pentru a aduce claritate asupra atitudinii tale în fața schimbării
În ultimul articol am explorat pe scurt ce este atelierul experențial „Eu și Familia Lăuntrică„, LINK – AICI – .
În cadrul Coherent We Space o privim ca fiind o abordare inovatoare asupra sinelui și familiei – transformarea ce pleacă de la rădăcina Vieții.
Dacă suntem onești, ceva din noi pare să dorească mereu o schimbare, altceva decât este, suntem și avem deja aici și acum. Ceva „mai bun, mai mult, mai…” ne acaparează spațiul interior, deseori fără să știm exact de ce sau ce vrem să simțim odată ce acel ceva apare în realitatea noastră.
În tandem cu acest impuls interior care mimează energia evoluției se naște în noi o altă parte care parcă ține cu dinții de vechile obișnuințe și percepții.
Ca oameni suntem o punte atât între cer și pământ cât și între vechi și nou, între strămoși și inovarea viitorului ce răsare la orizont.
Poate cea mai mare provocare a noastră rezidă chiar aici – în atitudinea în fața schimbării iminente.
Cum abordăm impermanența tuturor lucrurilor, inclusiv a propriei persoane, ne dictează ușurința sau greutatea cu care pășim prin viață.
În continuare îți voi expune o parte din călătoria mea pe calea Vieții, ce mi-a fost de folos și ce mi-a îngreunat transformarea.
Te invit să respiri profund și să ai mintea-inimă disponibile de a se deschide puțin mai larg.
Ce este transformarea și cum o trăim în interior și în viața cotidiană
Întreaga Viață este setată în mod esențial să urmeze tipare-spirală și cicluri de evoluție. Conștiința Universală învață și se extinde prin fiecare dintre noi, prin toate ființele și formele de viață.
Întreaga Natură trece prin cicluri de naștere, creștere, maturizare, descreștere, moarte, regenerându-se în mod constant.
Apa, focul, pământul și aerul sunt într-o continuă schimbare de formă și stare de agregare.
Luna, Soarele, Pământul și toate corpurile cerești își modifică traiectoria și mișcarea și astfel energia pe care o captează și emană.
Celulele corpului fizic și toate sistemele sale componente își reciclează și reordonează compoziția și funcționarea prin relaționare constantă cu schimbările din mediul intern-extern.
Societatea este într-un impuls continuu de evoluție, de reinventare și explorare a noilor posibilități de conviețuire și dezvoltare, uneori chiar neglijând ritmurile organice de creștere.
Cu toate acestea, chiar dacă însăși natura Vieții este o mișcare și schimbare constantă, noi oamenii tindem să experimentăm teama de acest proces complet natural.
Unii o exprimăm reactiv prin furie sau frustrare când ceva nu merge conform planului sau ne ia cursul vieții pe neașteptate. Alții tindem să reprimăm simțirea fricii prin a ne ingheța voința și puterea creativă, amorțind curajul și resemnându-ne cu “așa a fost să fie”.
Ce e clar este că nu corpul nostru este cel care generează această frică, chiar dacă prin el o resimțim. Trupul este parte din Natură și astfel este cuplat la ritmurile și ciclurile pământului, soarelui, lunii ș.a.m.d.
Emoțiile noastre nu se tem de schimbare căci sunt energie în continuă mișcare.
Inima ne este esențial neînfricată căci bate în sincron cu inima Vieții, chiar dacă ne credem nealiniați și la locul nepotrvit.
Mintea nu evită schimbarea căci rulează neîncetat gânduri, credințe, informații și interpretări ale realității. Deși unele sunt rigidizate, compartimentate și fixate dând naștere opiniilor și sistemelor de credință, natura mintii tinde să caute și să ruleze ceva nou pe ecranul său.
Neuronii creierului mor și se reînnoiesc, noi sinapse se creează iar organele de simț transmit constant informații aflate într-o continuă schimbare în funcție de mediu și relații.
Și totuși, ce din noi se teme de schimbare?
Percepția limitativă asupra cine suntem și asupra vieții pe care fie o trăim, fie ni se întâmplă.
Atașamentul față de cine credem că suntem și tendința de a menține un control asupra incertitudinilor și necunoscutului inerent vieții umane.
O identitate personală, subiectivă care prinde viață, o animăm și conturăm zi de zi prin ceea ce gândim, spunem și facem.
Undeva, cândva, am preluat, creat și hrănit un mod de a ne privi pe noi și viața noastră.
I-am oferit valoare de adevăr propriu căci ne-a fost de folos să supraviețuim și să ne adaptăm situațiilor întâlnite în cale.
Ne-a fost alimentată de oamenii din jur, de mediu, de cultură, de educația care în loc să ne susțină deschiderea aripilor conștienței ne-a condiționat unicitatea creativă.
Ne-am conturat o poveste în jurul acestui mod de a fi – a face – a avea, o poveste ce conține experiențele noastre trecute, eșecurile și reușitele, visele și dorințele, putințele și neputințele.
Ba chiar ne-am identificat cu povestea și ne-o repetăm inconștient, atașându-ne stima, încrederea și valoarea de sine de existența sa.
Am înmagazinat lăuntric vechi răni și umbre, traume neintegrate și memorii inghețate care ne permit a vedea doar fragmente din ceea ce suntem și nu întregul.
Ce e, e, ce nu e, nu e
Nimic rău, nimic bun, este pur și simplu ceea ce este.
Traversând și integrând straturi și straturi de limitări am înțeles că totul în această viață este dat înspre creșterea și maturizarea noastră. Toate rănile, fie ele sufletești, fizice sau emoționale, sunt precum un dar divin ce zâmbește din miezul nămolului.
Fiecare om trebuie să treacă prin învelișuri de condiționare pentru a se regăsi.
După regăsire vine trăirea și manifestarea autentică a ce și cât am descoperit din noi înșine.
Asta este și ceea ce am trăit eu.
A fost percepția limitativă pe care am întreținut-o ani și ani de zile și care m-a măcinat mereu din interior să caut și să schimb ceva din exterior.
La început a fost corpul și forma acestuia. Apoi a fost mentalitatea și sursele de informație și inspirație. A urmat dorința de a-mi schimba emoțiile și toate acele trăiri pe care nu puteam pune cuvinte precise dar care îmi înfulecau de vie bucuria de a fi.
M-am păcălit dorind mai apoi să schimb oamenii din jurul meu, familia și cei pe care îi antrenam.
Am experimentat cursa și lupta neîntreruptă de a-mi modifica viața, aparent în mai bine, din nemulțumirea a ce simt în interior și a separării pe care o percepeam față de Divin.
Am crezut adesea că sufletul este cel care mă cheamă la Aventura schimbării și promisiunea libertății care o îmbrăca.
S-a dovedit iar și iar că propria-mi percepție asupra vieții și identitatea personală îmi îngreunau înaintarea în viață și simțirea bucuriei de a trăi.
Așa s-a făcut că după ani de dezvoltare personală, antrenamente fizice și căutare spirituală, m-am orientat înspre rădăcina vieții trăită prin trup de Om.
Percepția asupra schimbării
Noi ne creăm cu dibăcie colivia și tânjim după libertatea sperată dincolo de gratiile limitative ale percepției despre noi înșine și Viața ca Întreg.
Din ultimele articole am văzut cum în primii 2 ani de viață dinamica părinte-copil, calitatea mediului înconjurător și energia relației dintre îngrijitori ne formează baza percepției și a relaționării. Citește articolele LINK – AICI – .
Conținutul emotional, mental, fizic și sufletesc al acestei baze se construiește încă din perioada intra-uterină.
Atât în primii 2 ani de viață cât și pe timpul sarcinii, copilul nu discerne a fi o limită de separare clară între sine și cei din jurul său, cu precădere părinții/ingrijitorii.
Conștiința Întregului și unitatea cu tot ceea ce îl înconjoară este definitorie pentru această perioadă.
Emoțiile mamei sunt resimțite în trupul aflat în formare ca fiind ale sale, alături de fascinantul dans al energiilor masculin-feminin ce îi conturează primele experiențe interioare.
Desigur, fiecare copil are unicitatea sa în continuă dezvăluire încă din pântec, asta însemnând propriile emoții-gânduri-energie-suflet.
Chiar și așa, fătul se orientează, învață, se modelează și continuă să o facă și după naștere, după modelele sale principale în viață – mama și tata. În cazul în care unul dintre el lipsește sau alți îngrijitori vor fi cei care îl cresc, ei vor deveni exemplul inconștient cu care psihicul copilului se va oglindi.
Ce relevanță are asta de fapt, atunci când vorbim de schimbare?
Faptul că prima schimbare majoră pe care o experimentăm în trup de om este – Nașterea, sau părăsirea stării de unitate cu iubirea din pântec.
Acest prim act al venirii pe lume își lasă amprenta asupra atitudinii noastre fundamentale în fața schimbării.
Ce a trăit mama, cum a decurs nașterea și orele de după, cum am fost întâmpinați la sosire și cum s-a cultivat atașamentul încă din primele zile, toate stau în memoria implicită și fragedă a ființei noastre.
Alături de acestea, experiențele interiorizate pe perioada intra-uterină în ceea ce privește modul în care părinții au răspuns schimbărilor accelerate, sunt la rădăcina percepției noastre despre sine și Viață.
Odată ajuns aici, oferă-ți câteva momente de reflecție și contemplare.
Ce stă la baza venirii tale pe lume și cum ai interiorizat prima ta schimbare majoră – ieșirea din pântecul vieții?
Ce mesaj fundamental ai primit despre viață atunci când ai fost întâmpinat și luat în brațe pentru prima dată?
Ascultă cu atenție starea ta interioară. Acordează-ți conștiența la ce simți intuitiv și ce reiese la suprafața memoriei și senzațiilor tale fizice.