Tu când privești relația de cuplu în care ești acum prin ce lentile o percepi? Pe ce pui atenția? Pe tine, pe partener, pe modul în care interacționați cu sau dincolo de cuvinte?
Sunt multe valențe prin care putem percepe relația de cuplu și cu cât oferim mai multă atenție spațiului pe care îl cocreăm, cu atât avem mai multe șanse să trăim împlinirea și profunzimea darurilor care se nasc din uniunea noastră.
Nevoia de iubire și percepția lipsei de iubire
Cu toții venim în trup de om împregnați de nevoia profundă de a fi iubiți. Suferința devine un semnal că percepem mai degrabă lipsa de iubire. Spun percepție pentru că, dacă e să fim onești, putem să ne simțim neiubiți chiar și în momente sau contexte în care este evident chiar și pentru noi că nu aceasta este realitatea.
Sunt peste 12 ani de când am început să aduc conștient în centrul vieții mele explorarea și simțirea lumii interioare. Mărturisesc că deși știam la nivel rațional că relația de cuplu este spațiul cel mai fertil pentru descoperire, vindecare și reîntregire, în interiorul meu nu îi acordam o atenție deosebită așa că mulți ani a avut mai degrabă un rol secund în prioritățile mele.
“În relații am fost rănit, în relații ne vindecăm”. Oare?
Dacă și tu ești pe calea descoperirii de Sine de ceva vreme, probabil îți este familiară expresia “în relații am fost răniți, în relații ne vindecăm”. Cumva mereu am simțit că din acest enunț lipsește ceva esențial și până să fac o schimbare reală în interiorul meu și implicit în percepția și atitudinea mea, nu am putut să văd întregul substrat.
Schimbarea la care fac referire a apărut în momentul în care am reflectat cu sinceritate asupra modului în care mă simțeam în relațiile de cuplu în contrast cu perioada în care alegeam solitudinea. Am observat că puteam să văd un tipar și era o diferență semnificativă în felul în care mă manifestam. Mă simțeam liberă, bucuroasă, vie și creativă atunci când nu eram într-o relație de cuplu și era evident că îmi scădea foarte mult vitalitatea și bucuria de viață atunci când eram împreună cu un partener. Am avut relații destul de lungi, de ani întregi, și această dinamică a fost una care se repeta și se menținea mereu pe fundal.
Îți sună familiar un astfel de tipar?
Plecând de la această conștientizare profundă care avea un ecou foarte visceral în întreg trupul meu, am început să mă întreb “ce se întâmplă pentru mine, de fapt, în relația de cuplu?”. Acest “de fapt” e forma prin care îmi transmit mie că sunt pregătită să văd esențialul nu aspectele sau implicațiile superficiale ale acelei teme. Apoi mă deschid și mă las ghidată să ajung la rădăcina a ceea ce mă face să trăiesc astfel. Nu prea mai rezonez de ceva vreme cu termenul de vindecare, prefer să privesc integrarea ca fiind un deziderat mai potrivit. Oricum l-am numi, este un proces nicidecum liniar care se dezvăluie uneori în forme nebănuite de mintea rațională.
Deschiderea de a mă lăsa transformată în proces
Chiar dacă misterul transformării nu poate fi cuprins, identific 3 aspecte esențiale care mă ajută să ajung mai repede la esența temei pe care o am în centrul contemplării.
Este ca o permisiune pe care mi-o ofer pentru a percepe sferic o anumită temă și a mă lăsa transformată în proces. Pe scurt, îmi dau voie să:
- conștientizez – mă deschid să primesc indicii din întreaga viață și prin orice cale, oricât ar părea de banală – discuții cu alți oameni, o imagine, o secvență dintr-un film, participare la un cerc sau printr-un proces terapeutic etc
- simt tot ce e de simțit – accept stările generate de frânturi de amintiri, inspirații, voci interioare, povești din familie etc
- observ senzațiile – permit energiei să își restaureze fluxul natural în sistemul meu nervos și în trupul meu, mă ancorez în senzația de siguranță, încredere și conectare
Am credința fundamentală că totul se întâmplă din Iubire și fiecare experiență este cel mai bun lucru care se putea întâmpla și a contribuit ca eu să fiu cine sunt astăzi. Uneori darurile fiecărei trăiri și relații sunt clare și ușor de primit, alteori știu că vor fi revelate și integrate treptat pentru că fiecare întâlnire trup și suflet își lasă amprenta asupra ambilor parteneri.
Aspirația de trăire plenară
Această investigare a propriilor relații și moduri de manifestare mi-a deschis un spațiu interior extrem de sensibil, aproape dureros fizic dar foarte relevant și necesar. Deschiderea și asumarea sinceră de a fi relevat adevărul din interiorul meu a permis inconștientului să mi se facă tot mai vizibil. Am început să detectez că sunt aproape de un epicentru când observam că fac tot posibilul să mă distrag prin muncă de la această temă de fundal pe care mi-o dădusem.
La un moment dat, m-am oprit. M-am uitat într-o oglindă și parcă toată ființa îmi grăia ceva ce părea acum extrem de evident – de fapt eu nu aduc niciodată relația de cuplu în miezul vieții mele tocmai că nu mă aștept ca într-o relație să fiu împlinită.
Așa am detectat că, de fapt, temerea mea nu era că voi fi nefericită sau că voi suferi ci mi-era teamă că nu trăiesc suficient de împlinită. Mi-au dat instant lacrimile când am realizat câtă iubire de viață este în mine și că până și cele mai ascunse tipare de relaționare sunt tot un semnal că aspirația mea este să trăiesc plenar. Nu puneam relația de cuplu în prim plan pentru că alegeam parteneri care nu împărtășeau aceeași bucurie de viață și totalitate ca și mine. Pentru mine o relație confortabilă în care ne înțelegem bine nu era suficient și treptat incheiam relația, mai întâi emoțional și apoi și fizic. Aveam o părere de rău că nu reușeam decât parțial să numesc ce am nevoie pentru a fi împlinită. În schimb, anticipam perfect cum se simte în interiorul meu când trăiesc asta și știam că am capacitatea să recunosc Omul cu care pot trăi la anvergura și profunzimea la care vreau.
Vreau să trăiesc împlinire viscerală în toate aspectele vieții mele, în același timp
Știu și acum cum se simțea pe scaunul unui proces de constelații familiale când am pus cuvinte pe intenția mea “vreau să trăiesc împlinire viscerală în toate aspectele vieții mele, în același timp”. La momentul respectiv suna aproape magic și total nerealist ce mi-a ieșit pe gură direct din inima și pântecul meu. Am repetat cu mai mare încredere tocmai că merita din plin să fie aspirația care îmi ghidează din invizibil modul în care trăiesc în mine, în relația de cuplu, în familie și în contribuția pe care o aduc în lume.
Mi-a fost clar că dacă e ceva ce ține total de mine ca să trăiesc așa este să devin Omul, Femeia care poate să emane și să primească Iubirea, pur și simplu. Altfel spus, să las să se transforme tot ce îmi limitează percepția care mă face să văd o realitate îngustă, superficială și nu libera circulație a Vieții, a Iubirii care e în tot și toate. Au urmat luni în care mi-a fost al naibii de greu că s-a dezintegrat cam tot ce știam despre mine însă darurile au fost enorme la fiecare pas.
În articolul următor vom povesti despre modul în care ne construim lentilele prin care privim relația de cuplu.
Cu ce rămâi după această împărtășire? M-ar bucura mult să îmi scrii ce a trezit în tine. Îmi poți scrie oricând accesând pagina de Contact.
