Întocmai precum devenirea noastră ca părinți despre care am scris în articolul „Identitatea și simțirea de părinte înainte și în timpul sarcinii”, și modul în care percepem și investim relația de cuplu în viața noastră are o lungă istorie.
Mie îmi e foarte natural să văd procesele în spirală, mi-e clar că toate comportamentele au o rădăcină și multe dintre acestea sunt născute în experiențele timpurii. Știu că e o preconcepție legată de psihologi că fac totul să fie despre copilărie însă hai rămâi puțin să vezi care e gândirea din spate 🙂
Nu este nevoie să „învățăm să (ne) iubim” ci să dezvățăm ce ne împiedică să simțim Iubirea?
Pe scurt, cu cât au fost mai multe situații în trecut în care ne-am simțit contractați, înspăimântați, neputincioși, rușinați și singuri cu atât mai mult ne este limitată experimentarea directă a momentului prezent. Simptomul evident este un profund sentiment lăuntric prin care ne simțim deconectați sau nesincronizați cu fluxul energiei vitale, cu timpul, spațiul, oamenii și Viața ca ansamblu.
Mai mult decât atât, procesul se intensifică, nu „trece cu timpul”. De ce? Pentru că ajungem să repunem în scenă, automat, situațiile familiare. Mai exact, extragem din realitatea curentă frânturi și le comparăm inconștient cu ceea ce cunoaștem deja și avem stocat în memorie. Dacă tiparul este de supraviețuire sau de protecție atunci chiar și în lipsa unui pericol real, ajungem să interpretăm evenimentele curente ca fiind primejdioase. Tindem astfel să nu mai asimilăm frumusețea ce există în fața noastră deoarece nu o mai putem percepe, recunoaște și simții.
Se vorbește tot mai mult despre a învăța să iubim. Din punctul meu de vedere e nevoie să dezvățăm ce anume ne împiedică să simțim Iubirea. Acestea sunt configurații inconștiente de gând-emoție-senzație care ne-au protejat fizic sau emoțional în trecut de situații copleșitoare dar acum nu ne permit evoluția și intimitatea în cuplu. Gazda acestor contractări blocate în timp este sistemul nervos și are ecou în tot trupul nostru. Din acest motiv a înțelege sau conștientiza nu este nicidecum suficient pentru o schimbare profundă dacă nu este angajat și corpul pentru eliberarea și transformarea acestor energii stagnate.
Terapia vorbită nu este calea de transformare suficientă pentru orice persoană.
În momentul în care am decis să mă uit cât mai lucid la relații am început și procesele de terapie și de formare ca psihoterapeut, undeva în 2012. Prima mea opțiune a fost analiza tranzacțională pentru că este un model care aduce în prim plan interacțiunea umană și potențialul de jocuri psihologice care împiedică conștiența, manifestarea spontană și intimitatea în relații.
Ulterior, intrând în profunzimea acestui subiect, am ajuns în miezul a ceea ce consider relaționarea umană, modul în care am fost primiți în pântecul mamei, în relația de cuplu dintre părinții noștri și în familia noastră extinsă. Aceste semințe de iubire sau lipsa conectării autentice sunt fundamentul a ceea ce manifestăm mai târziu în întreg spectrul de relații pe care le vom avea, cu atât mai mult în relațiile de cuplu. Avem tendința inerentă de a repeta scenariile interiorizate din familie și să alegem parteneri care trezesc în noi aceleași trăiri ca părinții noștri așa că în lipsa unui proces de trezire conștientă ajungem în relații care continuă drama din familie.
La scurt timp am sesizat cât de limitativă începuse să mi se pară terapia vorbită. Mi-a fost clar că pentru mine nu este calea potrivită și am ales procese ghidate de psihoterapeuți care aveau o abordare holistică, centrate pe tranformare psiho-somatică și care aveau viziunea proceselor transgeneraționale. Diferența a fost enormă în felul în care trăiesc în interior. În ultimii 7 ani am ajuns să adâncesc formarea profesională pentru specializare pe lucrul cu trauma transgenerațională și cea psiho-somatică.
Este o mare capcană să investim relația ca fiind vindecătoare în sine
Ca ființe umane multidimensionale suntem un complex atât de mare de niveluri și substraturi că ne este aproape imposibil și nouă să ne cuprindem măreția și puterea. Unii continuăm să ne speriem în momentele în care cuprindem frânturi din această anvergură la noi sau la partenerii noștri. Însă pentru a avea o percepție cât mai vastă avem nevoie să integrăm aspectele din noi și energia rămasă blocată în alte timpuri, spații sau relații terminate fizic însă neîncheiate energetic. Asta este o “treabă” pur individuală. Putem să avem suport în călătoria noastră, este chiar indicat, dar reîntregirea noi o facem, în lumea noastră interioară.
Din acest motiv, nu relațiile vindecă ci relațiile conștiente sunt cele care au potențialul de a transforma bagajul rămas din trecut dacă ambii parteneri sunt disponibili să își facă lucrul interior.
Este o mare capcană să investim relația ca fiind vindecătoare în sine pentru că această așteptare creează o mare presiune pe relație și pe partener. Acest lucru nu este just pentru niciunul. Integrarea propriului trecut, sănătatea psiho-somatică și trăirea cât mai aliniată cu propriile valori și aspirații sunt responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Desigur, acestea pot fi îmbogățite de o relație de cuplu în care simțim susținere, iubire și libertatea de a fi noi înșine.
Rădăcina percepției despre sine și ceilalți se află în felul în care am interiorizat relația dintre părinții noștri
Percepțiile despre sine și ceilalți se află în memoria noastră implicită, în viscerele și oasele noastre și sunt primele filtre prin care vom primi Viața și Iubirea. În funcție de dinamicile de relaționare din familia de origine ajungem să ancorăm nevoile predominante, interesele și preferințele noastre; începem să creăm interacțiunile cu primii oameni de dinafara familiei, cu prietenii, colegii, profesorii, partenerii. Acestea ne determină chiar și modul în care internalizăm în spațiul nostru interior personaje din povești, filme, persoane publice sau influenceri din mediul online.
La un nivel și mai larg, felul în care noi ne-am perceput părinții dar mai ales relația dintre ei, ne influențează cum ne raportăm la energia arhetipală feminină și masculină din interiorul nostru. Observi fractalul care se creează?
Așadar, este evident că acestea vor influența ce și cât percepem din partenerul nostru, atracția, conectarea și încrederea pe care o resimțim în relațiile de cuplu. Bineînțeles, fiecare relație este unică și activează diverse aspecte din potențialul nostru. Însă, atât timp cât dinamicile din familia de origine rămân neconștientizate cu atât mai mari sunt șansele să repetăm scenarii vechi transgeneraționale.
Ce trăiești în corpul tău când citești această perspectivă?
Teoria atașamentului ne oferă un model pertinent despre modul în care ne construim identitatea relațională
Imaginează-ți că înainte de a rosti primul nostru cuvânt noi am creionat în interiorul nostru o bună parte din șabloanele prin care vom trăi. Acestea sunt prima dată la nivel corporal, sub formă de senzații de contractare, mai târziu, pe baza lor apar tiparele emoționale și apoi credințele. După cum sesizezi, este exact procesul invers față de cel propus pentru o transformare conștientă despre care am vorbit în articolul anterior – “Trăirea și transformarea conștientă prin Iubire”.
Acest fundament profund născut din senzația de siguranță sau nesiguranță resimțit în relațiile cu părinții și îngrijitorii noștri constituie inspirația pentru dezvoltarea Teoriei Atașamentului. Aceasta e un model teoretic pe care îl considerăm esențial pentru oricine interesat de descoperirea de sine. Teoria se referă la modul în care formăm legături intime, fizice și emoționale cu ceilalți plecând de la situațiile la care am fost expuși în primii 2 ani de viață.
John Bowlby a dezvoltat această teorie plecând de la comportamentul copiilor atunci când aceștia petreceau un anumit timp fără părinții lor. Ulterior, aceste versiuni timpurii au fost îmbogățite de psihologul canadian Mary Ainsworth care a înregistrat răspunsurile copiilor la prezența și absența mamelor, dar și a unui străin. Pe baza acestor observații au fost descrise 4 stiluri de atașament: sigur, nesigur-evitant, nesigur-ambivalent și nesigur-dezorganizat.
Mie și lui Yugen ni se par atât de importante aceste moduri inconștiente prin care repunem în scenă în relația de cuplu ceea ce am trăit în copilărie încât am decis să dedicăm o lună întreagă acestui subiect. Haideți și pe pagina de Facebook alături de noi să deschidem un dialog onest despre ce trăim, de fapt, în relații.
Relația de cuplu – diamant multifațetat șlefuit de Iubire și Conștiență
Iubirea este energia care leagă totul în Univers, este ceva care nu are nevoie de nimic – pur și simplu Este. Peste această țesătură vin proiecțiile noastre care limitează curgerea în relații. Ține de fiecare partener și de ei împreună să cultive spațiul relațional cu prezență, deschidere, comunicare conștientă, autenticitate, încredere, relaxare și intimitate. Astfel, acesta va deveni o vatră care poate include și transcede traume, suferințe sau contractări temporare și stres care sunt firești în orice relație.
Dar nu ajungem deodată într-o astfel de uniune, cine știe prin câte situații sau relații avem nevoie să trecem pentru a ne dezmetici din automatisme. Fiecare are calea lui și toți suntem într-un proces de devenire a unei versiuni mai ample, mai mature. Putem să menținem aspirația vie de a crește tot mai mult gradul de conștiență sprijinindu-ne reciproc în cuplu. Cu o asemenea dedicare în numele Iubirii ajungem să șlefuim lucid contribuția pe care o avem în relație. Ea transpare în fiecare moment prin prezența, energia și cuvintele noastre. Ține de noi să adâncim visceral Cosmosul lui Noi, cum spunea Yugen în articolul “Trecerea lucidă de la partener la soț și tată”.
Momente de grație și de dans în doi
Realist, nu avem cum să ne percepem plenar tot timpul partenerul, în toată măreția lui, așa cum nu ne putem percepe pe noi înșine în adevărata esență în mod continuu. În schimb, putem să ne deschidem să întâmpinăm cu mai mare luciditate momentele de grație în care parcă toate vălurile dintre noi dispar și putem să ne percepem așa cum suntem, manifestări unice ale Vieții. Cultivând astfel de momente și oferindu-ne darul de a le ancora în simțirea și trupul nostru pot deveni cea mai puternică iță care ne hrănește spațiul relației de cuplu. Treptat, cu dedicare iubitoare de ambele părți, acesta se purifică și face mai mult loc trăirii momentului Prezent, unici în uniune.
În final, avem o invitație, un dar pentru tine. Organizăm un webinar gratuit pe tema “Unici în Uniune” în săptămâna luminată (cea de dinaintea Paștelui) ca să aducem mai multă lumină și iubire în modul în care ai interiorizat relația dintre părinții tăi în primii 2 ani de viață.
Te așteptăm pe pagina de Facebook pentru mai multe detalii.
