Om drag,
Cum îți trăieşti senzitivitatea?
Fie că eşti femeie sau bărbat…
E mai aproape de zona de „prea mult”, „prea intens”, de fragilitate sau ceva de care vrei să scapi ca şi când te-ar încurca în procesul tău de maturizare?
SAU
E oaza ta de binețe, de simțire plenară, de trăire vibrantă în care te încarci şi o priveşti mai degrabă ca pe un dar?


.
.
𝐂𝐮𝐦 𝐩𝐞𝐫𝐜𝐞𝐩 𝐬𝐞𝐧𝐳𝐢𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚
Eu asociez senzitivitatea cu capacitatea de a simți şi de a fi din ce în ce mai conştientă de pulsația Vieții din mine, din trupul şi câmpul meu energetic precum şi de a altor ființe, spații sau dimensiuni.
Este arhetipul deschiderii de a ne acorda fin cu vibrația proprie şi a celorlalți şi, implicit, calea spre conectare autentică, intimitate, plăcere şi savurare a vieții.
Fiind însăşi poarta care are să se deschidă pentru a trăi creativ, inspirat şi nu doar a supraviețui are mult de-a face cu nevoia cultivării unei stări de prezență (centrare), de siguranță și încredere.
Este necesară aici o distincție între sensibilitate la stimulii din mediu, reali sau percepuți, care induc activarea răspunsurilor instinctive de vigilență sau apărare (luptă-fugă-îngheț) și adevărata senzitivitate care constituie un dar mai elevat ce presupune activarea și rafinamentul simțurilor subtile, acelora care depășesc granițele perceptibile prin organele de simț (ochi, urechi, nas, gură, piele).


Iar dacă ne ferecăm „uşile” prea mult în calea senzitivității, pfff cât de mult ne uscăm şi sărăcim pe interior… de multe ori e un indicator și al faptului că trăim deconectați de momentul prezent.
Vestea bună e că acest dar e împregnat în esența ființei umane deci ne e oricând accesibil și putem să îl recalibrăm în acord cu unicitatea noastră cu o doză bună de creativitate și perseverență + o intenție fermă din inimă pură, indiferent de cât praf am lăsat să se pună peste el.
.
.
𝐓𝐞𝐦𝐚 𝐬𝐞𝐧𝐳𝐢𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢
E atât de în centrul vieții mele în ultimii ani, un fel de laitmotiv, că aş putea să scriu mii de cuvinte…
Aleg deliberat să iau doar fâşii din acest subiect să le aduc aici. Ştiu că sunt contexte mai bune în care putem extinde subiectul astfel încât să devină o conversație în care să te ascult şi să te simt şi eu pe tine şi a ta poveste unică 

Am avut binecuvântarea să cunosc şi să însoțesc mulți oameni senzitivi sau „empați” care mult timp au considerat propria sensibilitate ca fiind un blestem, piedica lor de a fi „oameni în toată firea”. Unii dintre aceștia au ales manifestări mici, strâmte, joburi banale sau confortabile care le-au adâncit amorțirea sau, la polul opus, alții s-au refugiat de această sensibilitate în a deveni profesionişti extrem de raționali, „overachieveri” cu o tolbă mare de cursuri, formări, premii şi lauri care să îi ajute să înțeleagă şi să facă mult şi multe.
Le mulțumesc deplin fiecăruia în parte pentru parcursul cocreat. Pentru mine cu fiecare a fost ca o călătorie sacră de recuperare a unei comori interioare.

Efectiv, orice satisfacție de moment, reuşite sau chiar relații mult-dorite nu creeazā sentimentul de împlinire.
Şi e ca un cerc vicios că fix sentimentul acesta ne face să ne îndepărtăm mai mult de noi înşine, de oameni, de Sursa Creatoare, de conexiunea reală şi astfel aparentul exterior sau profunzimile noastre devin ceva de temut. Aşa ajungem să ne ferim inconștient – de oameni, situații sau de propriile trăiri cu ale lor senzații, emoții, forme gând, comportamente libere etc – și să perpetuăm separarea, inclusiv suferința ce decurge din ea.
Paradoxal, ai observat că tocmai când ne închidem crezând că ne ferim de suferință, ajungem să ne deconectăm mai mult de Viață?
Ecoul acestui proces ajunge să fie oglindit fidel în corp (senzații, postură, mimică, mişcare, mers etc)
.
.
Vrei să îl faci pentru fiecare tranzit?
Îți garantez că și dacă faci doar asta și nicio altă temă propusă de mine tot vei beneficia de o transformare uluitoare la sfârșitul acestui ciclu solar.

În orice extremă ne-am duce, vine o vreme când nu mai putem fugi de noi. Pur şi simplu e în firea vieții ca dacă ignorăm prea mult ce e cu adevărat în substratul ființei noastre „ceva” apare pentru a ne da ocazia să ne dezmeticim. Fie că e un accident, o despărțire, concediere, faliment, o întâlnire cu ceva sau cineva care trezește vulcanul din noi, o afecțiune, boală sau chiar moartea cuiva drag …
Nu ştiu cum e asta pentru tine dar eu tare mă bucur să ştiu că există această Lege nescrisă a Vieții 

Mă liniștește să ştiu că toți, absolut toți, avem atâtea ocazii să ne facem curaj şi să inițiem sau să continuăm această călătorie de revenire la Sine. Din nou şi din nou!
Zic asta că nu cred că e un drum cu o linie de final ci o spirală şi nici nu dăm de „un sine” ci mai degrabă avem să ReCunoaştem, să ne Reamintim o aromă, o emanație a propriei unicități.
Aceasta devine mai clară, mai expansivă şi mai împlinitoare pe măsură ce deschidem porii de simțire ȘI niveluri tot mai ample de luciditate…concomitent. De ce?
Doar prea multă simțire ne bagă în reacție emoțională, devenim prea sensibili, fragili și ne pierdem discernământul, doar prea multă conștiență și cunoaștere ne amortizează experiența directă și bucuria simțirii.
În felul acesta orice extremă ne sărăcește de ceva din întregul ce suntem și de care avem nevoie pentru a avea o Intuiție cu adevărat clară, acordată la fluxul universal.
Atunci când nectarul acesta al propriei esențe pătrunde mai mult în celulele noastre, împregnează materia ce suntem şi ne trăim mai deplin.
Astfel golul acela interior începe să fie :




.
.
𝐒𝐜𝐨𝐩𝐮𝐥 𝐃𝐞-𝐂𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐬̧𝐢 𝐑𝐞𝐂𝐮𝐧𝐨𝐚𝐬̧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐞



Ca parte din procesul nostru de evoluție şi desăvârşire, mi se pare normal ca pe alocuri să ne deconectăm de simțirea că tot timpul, clipă de clipă, suntem parte din Întreg şi conținuți în Iubire. Face (încă) parte din jocurile vieții pe Pământ.
În ultimul an mai pregnant decât oricând a venit o nevoie profundă de a îmi cere sincer Reamintirea acestei tapițerii universale şi rolul meu precis în ea. Era mai demult în mine, cred că prin 2014-15 am scris prima dată aşa ceva. De asta m-a atins atât de mult când am recunoscut un mesaj asemănător la Karen C. Parker – creatoarea #QuantumHumanDesign.
Între timp acest dor s-a adâncit, vreau să simt asta intracelular, deplin senzorial.
Să cunosc şi să onorez cu toată ființa bucuria de a fi Vie, de a fi Suflet, Viață în trup de Om.
Iar când pot să stau şi să recunosc asta, o infuzie teribilă de trăire îmi nutrește trupul şi deschide inima şi pântecul. Şi ştiu că asta in sine e hrană pentru Pământ şi Cer, pentru toate ființele simțitoare.
Am trăit flashuri din astea de multe ori în viața mea şi parcă cu cât era mai amplă trăirea cu atât în zilele următoare mă contractam din nou şi deveneam foarte ancorată în cotidian şi supra-acțiune.
Abia când am început să vreau sincer să mă relaxez profund şi să practic regulat ce am nevoie ca să rămân lucidă şi receptivă la intensitate am început să nu mai pendulez între extremele de (pre)simțire profundă şi expansiune VS închidere şi îndoială.
.
.
𝐃𝐞𝐳𝐦𝐢𝐞𝐫𝐝𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬̧𝐢 𝐢̂𝐧𝐟𝐥𝐨𝐫𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐚𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬𝐞𝐧𝐳𝐢𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐥𝐚 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯
M-a minunat şi continuă să mă minuneze trezirea acestui dar al senzitivității asumate în tot mai mulți oameni – femei şi bărbați 

Iubesc să fiu martoră la această năpârlire colectivă de armuri vechi şi încordări crispate şi sofisticate. De asta cred că au apărut atâtea forme de terapii, programe de mentorare şi ghidare susținute de oameni de toate nuanțele… pentru ca oricine să poată alege însoțirea potrivită pentru el în fiecare etapă.
Ce privilegiu al vremurilor pe care le trăim!!!
Desigur, e aproape firesc ca pentru unii să se ducă în cealaltă extremă – de venerare a suferinței, durerii şi fragilității considerând a fi asta condiția umană fundamentală.
Eu percep asta ca pe o altă formă de retraumatizare sau inflamare a egoului identificat cu o poveste incompletă dacă nu include şi dezvoltarea capacității de conectare cu puterea interioară şi extragerea darului de dincolo de victimizare.
Pentru mine, dorința vie e să fac pace cu paradoxul de a îmi conține atât puterea şi măreția, cât şi vulnerabilitatea, frica sau îndoiala, fără a preaslăvi niciuna. Pentru mine, maturitatea este corelată cu capacitatea de acceptare a tuturor valențelor interioare şi ale celorlalți, de incluziune a unor forme variate de viețuire şi manifestare, precum şi de extindere a granițelor cunoscutului prin elevarea nivelului de conştință şi rafinarea simțurilor subtile.
Vreau să intru în contact cu limitările şi bucuriile de a fi om, cât şi cu infinitul şi impersonalul de a fi suflet, spirit. Acestea din urmă le-am trăit cel mai adesea prin grația momentelor de Iubire, ca femeie, ca mamă sau ca vehicul de transmisiune pentru o energie de dincolo de cuvinte, în serviciul cuiva.
Am avut „noroc” că o parte din deschiderea mea spre lumile subtile au avut loc înainte să vină Sananda şi am putut să trăiesc mai conştient miracolul de a îi simți esența sufletească cum îşi făureşte trupuşor. Mi s-au revelat atunci nişte dimensiuni ale existenței care m-au marcat profund…
E fascinant să fiu portal pentru ea şi pentru altă Unicitate ce se tot desăvârşeşte în pântec şi parcă tot ar mai sta în tihna asta dintre lumi.
Eu i-am simțit pe ei şi m-am acordat cât de bine am putut, ei m-au îmbogățit infinit pe mine deja mai mult decât sunt capabilă să percep sau să cuprind.
.
.
𝐒𝐩𝐫𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥, 𝐯𝐫𝐞𝐚𝐮 𝐬𝐚̆ 𝐦𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐭𝐨𝐫𝐜 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐞𝐱𝐭𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐟𝐚𝐜 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐦𝐩𝐚̆𝐫𝐭𝐚̆𝐬̧𝐢𝐫𝐞…
Suntem în plin tranzit al Porții 19 – Acordajul (link în comentarii) şi iată că după ce am scris ce ai parcurs până aici, îmi apare clar încă o formă explicită în care pe mine mă ajută (şi sper cā de aici încolo şi pe unii din voi) să explorez arhetipurile…
şi nu 2-10 să pot să cred că le-aș putea cuprinde ușor ci cu 64 de arhetipuri emblematice care dăinuiesc de mii de ani (IChing) şi în mai toate transmisiunile care sunt inspirate din ele se validează spectrul lor larg de manifestare.
Prin explorarea lor prin diverse căi (experiențiale, meditative, contemplative, dinamice etc pe care ți le ofer și ție în #AventuraQHD) mă pun în contact cu Infinitul vieții şi, efectiv, nu prea mai rezistă nicio supraidentificare cu un fel rigid de a fi, cu vreo poveste strâmtă sau vreo poveste ruminată la nesfârșit.
Puf
mă dezmeticesc infinit mai rapid când mă strâng sau mă micesc şi imediat „miros” când cineva îşi face asta.

în plus, aventura asta alături de cea ghidată de Yungen #AventuraCheileGenelor sunt menite pentru a te experimenta prin diverse căi şi „oglinzi” pentru a îți deschide inima şi amplifica senzitivitatea!
Astfel devenim mai receptivi, mai primitori cu energia fiecărui tranzit având posibilitatea să o modulăm conştient spre manifestări tot mai elevate.
Am încredere că acestea cumulate, din care selectezi și adaptezi esențialul pentru felul tău unic îți vor crește sentimentul de a fi Acasă în tine, în trupul tău, în familia ta, comunitățile tale, pe Pământ și în Universul acesta magic… știind că, în mare măsură, poți alege pentru tine cum experimentezi Viața 

.
.
𝐒𝐞𝐧𝐳𝐢𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 – „𝐬𝐮𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭-𝐦𝐚𝐞𝐬𝐭𝐫𝐮”
Doar cu ce am adus aici, realizez că e strident că vine către mine şi sesizez atât de des şi clar această temă a senzitivității asumate.
Mi-a fost şi încă îmi este „subiect-maestru” pentru propria mea devenire şi alchimie interioară. Sunt extrem de multe experiențe-borne de-a lungul vieții mele când dacă m-aş duce la esența lor tot de aceasta temă aş da.
O să scriu în altă postare cum șlefuiesc această senzitivitate.
Mi-e clar acum că e o chemare a sufletului meu să rafinez şi să măiestresc capacitatea de a crea spații cât mai fertile şi instrumente ca Oamenii să se recunoască pe deplin, să poată să reconcilieze aceste două nuanțe esențiale ale umanității din fiecare: Luciditatea şi Simțirea… să le trăiască uniunea şi bucuria ce decurge din împreunarea acestor aspecte – cele mai rafinate din ceea ce ne face Oameni.
Cred că de asta tot țâșnește din mine motto-ul „Sharing the Joy of Being Human”.
.
.

Credeam când am început să scriu că voi numi câteva popasuri din călătoria mea de revenire la bucuria de a simți după ce mai toată viața am vrut sincer să simt şi să percep mai puțin.
…Sau că mă vor purta cuvintele prin poveşti despre rana adânc împregnatā în inconştientul colectiv de auto-negare a percepției şi simțurilor subtile din frica (sau mai zis teroarea) de asuprire sau de a fi ars pe jug ca o vrăjitoare, magă sau vindecătoare.
…Sau că voi vorbi despre momente când ne-am „tras obloanele” că a fost prea mult, prea intens să rămânem deschiși deci despre traumă şi copilărie, ciclurile de viață
… Sau despre rolul pārinților iubitori şi înțelepți de a menține curată senzitivitatea copiilor, fete şi băieți, pentru a nu îi tulbura „busola” interioară cu care vin înzestrați pentru a naviga armonios prin viață…
Dar nope! se pare că altceva s-a vrut emanat acum şi aici.
Iar eu am decis deja ca acest proiect, #AventuraQHD, să fie o îmbinare între structură (a postărilor şi momentului de publicare a lor) şi flux (împărtăşirile personale aferente fiecărui arhetip). Aşa că iată ce a curs. Probabil vor urma şi alte teme conexe în funcție de ce aduceți şi voi în comentarii sau mesaje private 

.
.



