loader image

În curând ne ținem bebelușul în brațe, ce mai contează primii mei ani de viață?!

Povesteam în articolul precedent că Este nevoie de 3 de DA în momentul concepției. Pentru restul sarcinii, nașterii și vieții de familie credem că alegerile sunt mult, mult mai variate. Modul în care pornim împreună setează cadrul pentru ceea ce vom co-crea în dinamica mamă-tată-copil mai târziu.

 

Darurile revizitării conștiente a perioadei de sarcină, naștere și primii doi ani de viață ai ambilor părinți

Atât eu cât și Yugen aveam cunoașterea și exemplele concrete că modul în care părinții vin în lume influențează foarte mult ceea ce transmit mai departe copilului lor și stilul de parentaj. Personal, aveam deja o experiență consistentă în lucru transgenerațional însă știam că explorarea și dedicarea concomitentă cu partenerul într-un asfel de proces va fi transformatoare pentru amândoi. Eram cu atât mai determinați să integrăm cu blândețe trecutul pentru a savura prezentul sarcinii.

Cu o comunicare onestă între noi și implicând deliberat familiile, am revizitat împreună modul în care am trăit fiecare în pântec, nașterile noastre, mediul înconjurător și primii doi ani de viață – perioada în care se creează tiparele relaționale și atașamentul fundamental.

A fost un proces lung, bogat și care ne-a dus la un nivel de intimitate pe care nu îl puteam concepe înainte. Cu fiecare zi am ajuns să iubesc și mai mult modul în care Yugen își dă voie să simtă, să investigheze și să împărtășească într-un mod extrem de precis cum trăiește în interior. Am adâncit o profundă recunoștință că este bărbatul pe care trupul și sufletul meu l-a ales să împartă această magică devenire. E un dar enorm să am un partener cu care pot dansa atât de armonios și să putem jongla cu energia feminină și masculină astfel încât niciunul să nu ne rigidizăm într-o polaritate. Dincolo de aspectele individuale, am simțit cum relația noastră începe să prindă viață și să ne fie țesătura coerentă de susținere pentru orice trăim.

 

Întâlnirea dintre trecut și viitor

Împreună dar și separat, am extins treptat și organic deschiderea față de miracolul vieții și tiparele de peste generații care se cer fie retrăite, fie integrate. Am început să simțim “aroma” proceselor care nu sunt născute din momentul prezent și să putem discerne energia traumei – cu amprenta sa personală, familială, ancestrală  sau colectivă. În aceleași perioade, îmi veneau mai mult decât oricând amintiri de pe parcursul vieții în care am ascultat cu tot corpul copiii și mi-au permis să simt la un nivel profund câtă înțelepciune inocentă poartă fiecare gând, emoție și comportament al lor.

Această stranie și explicită întâlnire dintre trecut și viitor, ne-a deschis o imensă poartă de comunicare cu copilul nostru încă nenăscut. Împreună am descifrat o mulțime de semnale și mesaje din partea micuței. Din acest spațiu al uniunii am făcut alegeri care să ne onoreze pe toți trei, unele legate de aspecte importante precum – orașul în care locuim, investiții ale resurselor, priorități, formări profesionale, cercuri de prieteni și comunități în care contribuim.

 

Spirala Eu – Noi doi – Noi trei”

Acum râd când aștern aceste cuvinte căci îmi aduc aminte ce rezistențe mari am avut la expresia de “Noi” 🙂 Iubeam independența, libertatea, autonomia pe care o aveam legat de felul în care îmi petrec timpul, cum lucrez, unde și cu cine călătoresc. Eram îndrăgostită de adaptarea mea de tip evitant dacă ar fi să intru un pic în teoria atașamentului despre care musai vom povesti în săptămânile următoare.

Iubirea și compatibilitatea naturală dintre noi m-au transformat și, în doar câteva luni, am ajuns să gândesc și să simt sincer deschiderea față de noi ca și cuplu ~ noi ca familie. Pentru amândoi, în feluri diferite, a fost o înmuiere și redescoperire treptată. De data aceasta știam cu toată ființa că suntem Acasă și relația noastră ne ajută să devenim mai mult noi înșine, nu ne suprimă individualitatea ci o celebrează, potențează și ne evidențiază darurile ce le purtăm lăuntric. De asta și numim programul online pe care îl avem pentru cupluri – “Unici în Uniune”.

Ne-a ajutat mult experiența pe care o avem din parcursul profesional însă mai valoros ca orice a fost faptul că în relația noastră mereu a fost unul dintre noi care menținea o încredere nebună în procesele prin care treceam. Oricât de dificil părea ceva, fie în viața de zi cu zi sau în universul interior, într-unul dintre noi creștea luciditatea, centrarea și siguranța în sine, cuplu și viață și puteam astfel balansa transformarea cu ceea ce trăiam în plan concret.

 

“What you seek is seeking you” – Rumi

Privind retrospectiv ultimii 2 ani, fiecare element pare impecabil orchestrat pentru a ne aduce în acest punct. E o bucurie domoală în familia noastră și o profundă apreciere că ceva proaspăt aducem la lumină, născut din iubirea și experiența noastră directă. Amândoi am fost mereu atrași mereu de originea vieții în trup de om. Atât calea personală, cât și cea profesională ne-au adus în conștiență diverse trăiri, memorii, procese sau formări care au evidențiat importanța perioadei de sarcină în evoluția întregii vieți.

Eu am lucrat cu mine și cu clienți peste 7 ani în zona de traumă și reziliență transgenerațională. Am ales formări în psihoterapie centrate pe dinamica relațională și eliberarea a ce purtăm în corp din istoria neintegrată a noastră, a familiei și colectivului. Yugen a fost dintotdeauna atras de partea de conștiință și Adevărul din spatele formei, fiind profund interesat de redescoperirea naturii umane și spirituale autentice. A explorat în sine și lucrul cu clienții modul în care esența noastră pură este obstrucționată de blocaje mental-emoționale care își lasă amprenta asupra trupului fizic. Acestea tind să inhibe mișcarea liberă și versatilă, integritatea coloanei vertebrale și pacea interioară.

 

Coherent We Space și Sarcina Lucidă

Împreună co-creăm o abordare cu adevărat holistică. Am ales să o denumim #SarcinaLucidă tocmai că asta ne-a ajutat și pe noi să navigăm autentic prin diverse feluri de ape interioare și colective. În acest mod, am ajuns să știm că deși nu vedem tot timpul cu claritate, Totul e perfect exact așa cum este și avem mereu toate resursele de care avem nevoie să trăim conștienți, relaxați și încrezători.

Ceea ce aducem prin Coherent We Space este aportul nostru pentru noua generație de copii care au în ei sămânța schimbării în noua eră a Conștiinței. Ca suflete știu bine în ce lume vin însă atunci când se întrupează în corpușor de om tind să uite magnifica putere pe care o au și de care întreaga Umanitate are reală nevoie.

Mai mult decât oricând există căile și cunoașterea ca părinții să se reconecteze cu iubirea și cunoașterea lor lăuntrică și să intre într-un proces de armonizare. Astfel devin modele și ghizi autentici pentru copiii lor. Credem că momentul ideal de a începe un astfel de proces este în timpul sarcinii. Acum matca mamă-tată-copil este susținută de întreaga Viață și se activează o îmbinare perfectă de înțelepciune ancestrală și prospețime a viitorului. Dincolo de acest aspect subtil mai este și cel pur fizic, biologic – o singură dată e începutul în trup de om al copilului – iar corpul mamei e prima lui casă.

E în puterea noastră ca părinți să îi creăm condiții grozave încă din pântec prin armonizarea relației de cuplu. Tot ce trăim i se împregnează la nivel celular și avem șansa să îi oferim darul ca pe fundalul vieții sale să se ruleze “programe” de siguranță, iubire, putere și încredere.

 

Suntem aici pentru alți proaspeți părinți

Spre aceste dimensiuni de conectare profundă cu sine, în cuplu și cu copilul suntem gata să ghidăm alți proaspeți părinți. Ne-a luat câteva luni să ne asumăm că pe lângă aspectele psiho-somatice mai lucrăm cu ceva care încă nu este aprofundat științific și cercetat în detaliu însă pe care noi și alți părinți o percepem din plin: dimensiunea spirituală a sarcinii și trecerii de la cuplu la familie.

 

Pentru tine ce a ieșit din cufărul cu amintiri” pe perioada sarcinii? Care sunt darurile pe care le-ai primit de la copilul tău interior?

Ne-am bucura să ne împărtășești experiența ta sau ceea ce rămâne cu tine după parcurgerea articolului.

Scrie-ne mesajul tău aicihttps://coherentwespace.ro/contact/ .

Te-a inspirat articolul? Trimite-l și altora!

Facebook
WhatsApp
Pinterest