Om drag,
simți și tu uneori că te trezești dimineața cu o stare de deschidere și entuziasm că ai o ocazie numai bună să faci tot ce ți-ai propus și… începi cu puțină dezmierdare de început de zi, un mic dejun, două-trei mișcări, interacțiuni punctuale cu oamenii dragi de-ai casei sau cu colegi, clienți, mici acțiuni restante, prânz și când să începi ACEA primă activitate pe care ți-ai propus-o…puf, te uiți la ceas și șoc, parcă a trecut deja toată ziua și simți că nu ai făcut nimic.
Nu toți simțim presiunea de timp
Nu știu cum e e pentru tine, dacă ești sau nu părinte însă îți mărturisesc că eu ajungeam tot mai frecvent în situația de mai sus când Sananda, fetița mea, a început să devină tot mai …inter-activă. În perioada asta de 1-2 ani. Din fericire, pentru Yungen, soțul meu, presiunea de timp nu pare să fie ceva ce experimentează prea des, la el provocarea e pe partea de spațiu. Contrastul acesta dintre noi, după ce am trecut de amuzamentul că e firesc să fie așa că e ardelean get-beget și eu munteancă aprigă și dârză, am început să investighez cu mai multă onestitate și detașare ce e oare în spatele acestei senzații de a “pierde timpul”. Dincolo de glumă, egregorul cultural contează mult în modul în care percepem orice, inclusiv timpul însă mai sunt alte particularități care merită abordate.
Despre timp…la nesfârșit
Timpul este un construct al minții noastre iar binecuvântarea e că astfel ajungem să operăm în realitatea pământeană.
Însă, dacă atitudinea față de acesta și implicațiile lui asupra finalităților de acțiuni, etape, relații, viață etc nu sunt șlefuite, presiunea de timp poate deveni o piedică în a ne bucura de viață.
Întrebările deschid porți și posibilăți. Aleg des să le lansez în mine ca punct de plecare. Uneori vin și răspunsuri și sunt valide însă e extrem de valoros să nu ne oprim din introspecția activă sau contemplarea subtilă a întrebărilor. Pot veni răspunsuri direct din viață, din interacțiuni, sincronicități, vise sau amintiri care plonjează în conștient.
Iată care sunt unele care pe mine m-au ajutat.
Presiunea de timp vine din fapte sau perceptii?
Simți diferența dintre acestea două?
Adică te simți presat(ă) de timp că ai ceva de făcut care este în responsabilitatea și angajamentul tău cu alte persoane și depășești ceea ce ți-ai asumat?
SAU e ceva ce tu ți-ai propus și ai ajuns să amâni împlinirea respectivei acțiuni și astfel simți o pierdere emoțională?
E valoros să facem diferența dintre aceste aspecte. Asta pentru că una chiar ține de dezvoltarea abilităților de management al timpului și e nevoie să găsim variante care onorează înțelegerea, să comunicăm cu persoanele care sunt vizate de consecințele acțiunii noastre și să găsim variante “de adult” pentru a soluționa problema.
Pe de altă parte, și partea mai obscură e atunci când aceste “pierderi de timp” sunt percepții interioare. Adică noi cu noi nu ajungem să împlinim ceea ce tot noi stabilim. Asta e ce se vede, ca și vârful unui iceberg, însă în adâncimi e muuult mai mult, de asta apare și încărcătura emoțională masivă.
De multe ori, ce poate sta în spate este de fapt un dezechilibru în managementul energiei în raport cu prioritățile. Cu alte cuvinte, ajungem să ne neglijăm prea mult nevoi esențiale, valori importante iar o amânare nu pare chiar așa mare lucru când nevoile imediate ale altcuiva drag, în special ale copilului, sunt atât de “arzătoare” și imediate.
Iluzia lui “ încă puțin ”
Însă pic cu pic, această buclă a amânării de sine, a compromisului, a subestimării propriilor nevoi și dorințe ajunge să creeze o bombă de energie stagnată care își revendică finalitatea. Cum îi facem față ține de mecanismele fiecăruia de apărare: fie devenim foarte reactivi și manifestăm furie explozivă sau fie ținem sub “preș” și părem calmi dar în adâncimi e o trepidație viscerală, “nervi” la stomac sau nod în capul pieptului sau în gât.
Stresul acesta prelungit macină… și dacă îl menținem prea mult devine traumatic pentru că ne macină corpul, încrederea, relațiile, speranța și stima de sine că suntem capabili să ne gestionăm propriile stări.
O altă formă de a descrie trauma este o profundă deconectare de sine, de corpul nostru și asta ne “expulzează” conștiența și prezența din Aici și Acum. Astfel, ajunge să treacă timpul pe lângă noi sau să ne mișcăm inconștient fără să fim eficienți.
Când anulez “scuzele”, presiunea de timp continuă să fie prezentă în mine?
Pe scurt, răspunsul e uneori. Ce observ însă e că devine din ce în ce mai scăzută când îmi împlinesc nevoile de bază. Recunosc că pentru mine e încă un proces de învățare să folosesc timpul cu prioritate pentru a mă odihni, a mânca și a mă hidrata. O fac tot mai mult și tot mai bine însă simt cum noaptea după ce e liniștea aia neîntreruptă e savuros pentru mine să citesc, să mă întâlnesc cu prietene, să îmi răsfăț trupul… practic, închid bucle de care spuneam la punctul 1 însă în timpul care teoretic este cel mai bun pentru somn.
Mai simt să precizez că una din marile dorințe ale inimii mele este să am atât de multă grijă de mine și să mă asigur că cer și accept sprijin cât pot de des astfel încât să nu o folosesc pe Sananda ca scuză pentru … stările mele, neîmpliniri sau frustrări. Și doamne… ce tentant e să proiectăm neajunsurile noastre pe copii și ce bine, ce bine că ne-am investit în cuplu să avem mereu radarul pornit. Ne susținem unul pe altul ca și dacă apare această scăpare, să ne luăm repede responsabilitatea înapoi.
Recunosc, e mult mai ușor că suntem amândoi așa dar știu că pentru cei care nu au aceeași vigilență în cuplu sunt și alte spații care pot să aibă aceste funcții – terapie, coaching, mentorare, comunități pe zona de parenting.
Ce binecuvântare că trăim această expansiune a co-susținerii la un click distanță!
De când simt presiunea asta de timp?
Tema timpului pentru mine mereu a venit cu apăsare!
Chiar și când eram mică, mică înainte de școală țin minte că aveam această conștiență a timpului pe care o și exprimam dar și pe care mi-o aduc extrem de bine aminte cum se simțea în corp. Sunt o mulțime de povești în familie cu mine când mergeam undeva cu ai mei și trebuia să îmi spună cât stăm și de îndată ce se împlinea ora, aveam un gest clar și mă duceam la ușă iar uneori plecam direct. Au început să fie foarte clari cu aproximările și să își respecte ce îmi spun 🙂
Percepeam, simțeam și știam aspecte subtile care nu erau înțelese de cei din jurul meu. Treptat am ajuns să le tot ascund până când după o serie de accidente prin 2014-2015 au început să își ceară tributul și să revină la lumina conștienței mele.
Prin lentila de psihoterapeut care am lucrat mulți ani cu copii și în beneficiul lor cu educatori și părinți am fost tentată să iau în serios ce se spune în literatura de specialitate că cei mici nu percep timpul și astfel am invalidat experiența mea directă. Până la un moment dat, când am dat de copii hiper-conștienți care știu, percep, simt mult dincolo de ce e “normal” pentru etapa lor de dezvoltare. Din păcate, chiar și când avem toată bună voința și iubirea pentru copii, încă privim din perspectiva psihologică pe baza unor observații făcute uneori în urmă cu peste 50 de ani și care nu mai corespunde cu realitatea evidentă actuală.
Cine învață pe cine?
Ca părinți și specialiști, avem nevoie să recunoaștem sincer că nu știm prea multe despre copiii de acum. E o abordare mai onestă și care ne permite să învățăm odată cu ei cum au nevoie să le fim aproape lor, în trup și suflet, nu prin lentila proiecților noastre.
Interacțiunile cu tot mai mulți adolescenți și copii, modul în care reușeam să mă conectez cu ei m-au făcut să vreau să lucrez tot mai fin cu dinamica psiho-somatică și energetică de familie. Însă,a fost nevoie să trec mai întâi eu prin propriul proces de dezvățare a ce am învățat și nu mai e actual, a mă odihni în spațiul de a nu ști și a deschide simțirea către infinitul potențial al omului-copil sau al omului-părinte pe care îl am în fața mea.
Cheile Genelor și Quantum Human Design
Printr-o serie de sincronicități am dat în 2017 de transmisiunea Cheile Genelor și în 2019 de Quantum Human Design care efectiv au adus fix, fix componenta de unicitate a fiecăruia dintre noi care știam că există. Pe scurt, sunt două cunoașteri-sinteză bazate pe arhetipuri care îmbină mai multe sisteme de înțelepciune ancestrală cu scopul de a oferi căi de auto-reflecție, transformare și contemplare. Sunt moduri pe care noi le găsim ideale pentru o recunoaștere a darurilor native și a aspectelor de viață unde am putut prelua cele mai multe limitări, vătămări sau traumes. Odată înțelese și integrate aceste aspecte, ne putem alinia cu precizie și ușurință la cel mai înalt potențial al nostru.
Prin aceste două transmisiuni am descoperit că toți avem propriul geniu ascuns în ADN-ul nostru, și tot ceea ce percepem ca umbră este doar frecvența densă a unui dar pe care îl purtăm în noi și care se cere activat.
Onorarea propriei unicități
Prin transmisiunile menționate mai sus, am descoperit că tiparul meu energetic și “cheile arhetipale” specifice configurației astronomice de la momentul nașterii mele și cu 3 luni înainte de naștere care îmi determină “harta” au mult de-a face cu percepția timpul și a scopului în viață, cu transformarea materiei dense dintr-o stare de lejeritate și bucurie și cu inovarea modului în care percepem relațiile. Așadar, acesta e motivul pentru care simt chemarea pentru aceste teme de când mă știu.
Întreaga incursiune prin intermediul oglindirilor din aceste transmisiuni continuă și se adâncește în fiecare zi. Pe mine m-au ajutat ca în sfârșit să mă “recunosc”. Acum îmi este tot mai ușor să îmi dau voie să simt presiunea de timp și totuși să nu reacționez din ea. Astfel, mă acordez tot mai mult la ritmul interior și mă manifest mai echilibrat.
Comunitatea Coherent We Space – “Familii și viitori părinți pentru noua generație de copii”
Acum știu cu toată ființa mea că unii dintre noi ca și copii am fost foarte senzitivi de mici.
Acum, copiii din noile generații vin tot mai conștienți și au nevoie să fie văzuți în unicitatea lor, să îi sprijinim să își folosească senzitivitatea nativă și nivelul de conștiință elevat cu care vin înzestrați.
Toți părinții suntem în propriul proces de învățare pentru a ghida aceste suflete minunate venite în lume prin noi așa că, împreună cu Yungen, inspirați de micuța noastră, am inițiat comunitatea “Familii și viitori părinți pentru noua generație de copiii”.
Simți că e un spațiu viu și pentru tine? Hai alături de noi.
Cam atât, aici și acum din partea mea despre cum aleg zi de zi să nu mai desconsider ceea ce sunt și fac deja. Astfel, însăși percepția asupra timpului devine mai aerisită și maleabilă.
M-aș bucura foarte mult să îmi scrii și tu cum stai cum e relația ta cu timpul.